- N-am vrut tristeţea asta în ochii tăi s-o seamăn, iubirea mea, tu sufletul meu geamăn... când lacrimile ţi le şterg docil din întristări... surâde iar şi iartă, cu dragostea de ieri...

- Tu ploaie, curcubeu, furtună, cer albastru, necazul, bucuria din sufletu-mi sihastru, iubirea-ţi mă distruge şi nepăsarea-ţi stinge... culorile din ceruri şi din sânge...

Povestea, basmul nostru cu sfârşit real, senzaţie cu iz de ideal, se-apropie tiptil către final... târându-ne prin lacrimi... genial...

Agonizând pe prag de despărţire... nu ştiu dacă-i sfârşitul... sau altă formă de iubire...

Născut cu florile ce se aprind şi mor sub geamuri... pe o planetă-albastră, bolnav de idealuri... cine-s iubindu-ţi frenezia?...

Şi ce rămân... rupându-mă de ea?...